Hardcoreală

User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

 

Fenomenul FIXIE este unul de tranziție, o haiduceală pe biciclete, printre mașini... Ce-ar mai fi treaba asta, lansată ca imagine de bikemessengerii din NY, pe piste de biciclete, la 20 la oră printre tot felul de gospodine care-și fac piața cu bicicleta sau își duc/aduc copiii de la școală, printre tipi îmbrăcați de întâlnire, cu serviete sau rucsaci cool din piele întoarsă, care pedalează în pantofi de stradă sau domni de o anumită etate care-și fac plimbarea de seară la sacou pe pistele aflate de-a lungul bulevardelor... ?

Și totuși trendul ăsta prinde, are identitate , marcată de genți, de pantaloni, de încălțăminte, tricouri sau maiouri, de tatuaje și de pierceuri, de bărbi și de frizuri... Sincer să fiu, această imagine mi-a atras atenția și m-a cucerit acum vreo 4 ani, când am văzut în bicicletă o soluție alternativă la imobilitatea mobilității cu mașina în orașele congestionate de astăzi. Părea (și este) o soluție imediată, aplicabilă în orașul de aici și de acum, însoțită de o atitudine de monfișism la isteriile șoferilor deveniți dintr-o dată ultraortodocși, pe care-i lași în urmă din două zvâcniri măiestre de echilibru fluid în traficul înghețat... Șoferului, căruia nu i-ai făcut în esență nimic, dar în fond, cu o sperietură i-ai răscolit toate frustrările, nu-i rămâne decât să-și consume fără interlocutor isteria într-un clocot de sânge și invective, de cele mai multe ori singur în mașină, vorbind cel mult cu un dashcam, sau cu un însoțitor complet nevinovat, care dă spăsit din cap și căruia, în fapt, i-ai stârnit o admirație controversată...

Sigur, îmi doresc un oraș pentru oameni, la scara umană cum o explică Jan Gehl, cu pistele de biciclete descrise de Mikael Colville Anderson cu piețe și străzi pietonale cu verdeață și mobilier urban dischisit la tot pasul... Cu alte cuvinte, imaginea consumatorului de adrenalină nu m-a dus pe calea lui, ci pe aceasta, care e cel puțin nefirească hipsterului... Cu toate că am o meserie liberală, care îmi asigură un program flexibil, (nu aduc acum în discuție relația cu autoritățile și nici remunerația) țin la discursul acesta ușor stângist, pe de o parte din cauza capitalismului de azi care a pierdut componenta de gentleman a anilor postbelici, dar mai ales că mi se pare singura soluție!

Chiar dacă în esență suntem cu toții pietoni, în mentalul fiecăruia apare proiecția unor imagini pe care și le impropriază și le asimilează și le afectează atitudinea... Șoferul, chiar și când circulă pe trotuar de la locul de parcare până la mall, nu este deranjat de alte mașini parcate pe trotuare la 20 de cm de clădiri, hipsterul nu e deranjat de traficul care, până la urmă dă sens imaginii sale, pietonul nu este deranjat de culoare roșie a semaforului, polițistul nu este deranjat de absurdul situației și își face kafkian datoria...

Până și între bicicliști lucrurile sunt împărțite: există bicicliști-șoferi, șoferi-bicicliști, bicicliști-cicliști, cicliști-bicicliști, bicicliști euforici (care cred cu tărie că în orice situație ei sunt cicliști) sau euforici pur și simplu, bicicliști de parc, de ocazie, bicicliști în devenire sau în eventualitate ... Fiecare își alege un set de valori gata să le apere în fața oricărei alte categorii... Aici lucrurile iau o întorsătură ciudată pentru mine, care nu mă simt deloc bine în spațiul conflictual. De ce nu am încerca să adăugăm valorilor noastre, valori ale interlocutorului... Până la urmă va sedimenta un sistem axiologic acceptabil... Și totuși viața merge înainte :)