Atenţie, urmează pateu

User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

O să scriu despre un concurs. Vorba vine, concurs, e un eveniment ce m-a făcut fericit şi pe care-n fiecare an îl aşteaptă tot mai mulţi oameni. Şi anul trecut, când nu am terminat (dar, cel puţin am ajuns la finish pe propriile-mi roţi), şi acest an, când am terminat pe locul al xxxsutelea. Şi eu, şi tovarăşu-mi de pedală. Este genul de concurs la care, la final, aproape plângeam de fericire. Nu a fost extraordinar de greu. De fapt, nici măcar foarte greu, sau greu. Poate mi s-a părut, pe parcurs, în anumite momente, a fi dificil. Dar, pe măsură ce vedeam cum dispar kilometrii, dădeam tot mai abitir la pedale. Fericirea, însă, a venit la final, pentru că atmosfera aceea nu v-o pot descrie. Muzica, mulţimea, şirul de numere de concurs, ce treceau linia de sosire, pe care prezentatorul le anunţa şi acea vibraţie din aer, totul spunea "nirvana".

De fapt, mă bucur că am ieşit pe locul al xxxsutelea. Atunci când nu ai ca scop să te afli în primii 50 sau chiar 100, cursa ta va fi cu tine. Şi, luând în calcul abandonul de anul trecut, chiar am concurat împotriva mea. Dar, aşa cum nici eu nu aveam nimic de dovedit decât mie, la fel nici ceilalţi concurenţi nu aveau. Am zis cumva "concurenţi"? Scuze, voiam să zic "colegi". Pentru că, pe lângă atmosfera de la final, pe parcursul traseului s-a mai întâmplat ceva ce se întâmplă mai rar la concursurile consacrate: oamenii se opreau pentru a se ajuta între ei. Nu treceau 15 secunde pe marginea drumului fără cineva care măcar să te întrebe de sănătate. Şi eu am făcut-o, şi alţii au făcut-o pentru mine, măcar ca să mă întrebe dacă-s bine. Camera mea de schimb am donat-o unuia mai ghinionist decât mine. Pentru asta, zeul penelor m-a iertat. Karmă ciclistică o numesc eu. Ne-am oprit pentru a ridica o domnişoară de pe jos, ne-am oprit pentru varii motive, dar ne-am oprit mai ales pentru că în asemenea momente nu poţi simţi decât exaltare uitându-te în jur.

Şi, din ce alt motiv ai merge la aşa ceva decât pentru a te simţi, la final, exaltat?

P.S.: la finish, eu şi Herr Vîrvea ne jurasem că luăm camioanele înapoi spre Bucureşti. O oră mai târziu pedalam spre Bucureşti. Şi, odată ajuns acasă, mi-am jurat că astăzi voi lua metroul spre birou. Dar nici asta nu s-a întâmplat. Şi, deşi azi dimineaţă m-am trezit cu chiuveta căzută şi cu un şuvoi de apă ce mi-a inundat vecinii, acum, seara, la o zi după concurs, eu sunt un om fericit.