Cicloturism / 96 Vizualizări

episodul urmator

Tur prin Romania 2010, ziua 3 (VIDEO)

Judetul: Sibiu
Punctul de plecare si cel de sosire: Cârțișoara – Cârța – Cornățel - Șura Mare - Ocna Sibiului
Perioada cand a fost realizata tura: 1 august, duminică
Starea traseului: Asfalt + drum pietruit + drumuri de pământ
Trafic auto: 27 km trafic scazut, 43 km fara trafic

 

Tur prin Romania 2010, ziua 3

de Ștefan U.

E foarte cald in cort. Lumina de afara este inca un indiciu ca ora este destul de avansata. Cred ca sunt printre primii care se trezesc. Stiu sigur ca dom’ inginer si dom’ profesor au stat la taclale pana tarziu in noapte, asa ca probabil dorm dusi. Nici dom’ doctor nu cred ca e intr-o stare mai buna, avand in vedere ca a fost nevoit sa imparta cortul cu cei doi vorbareti. Nu mai zic de cantitatile de alcool consumate de noi toti.

Ies din cort surprins totusi de vanzoleala muta din jurul cortului nostru. Ma uit spre cortul celor trei si nu numai ca sunt treji, dar deja sunt pe jumate impachetati si aproape gata de drum. Totusi nimeni nu se grabeste sa plece de aici, de la intalnirea ciclism.ro. Motive se tot gasesc – Daniel se incapataneaza sa-si prajeasca la primus carnatii cumparati de sus de la Balea, hainele mele nu s-au uscat dupa spalarea din seara precedenta, conversatiile cu vechi sau noi cunostinte din tabara ciclism.ro nu s-au incheiat.

Grupul care vrea sa faca Turul prin Romania se separa de cei care au vrut doar sa cucereasca Transfagarasanul.

Pornim pe asfalt, dar numai pentru un kilometru. Imediat dupa Cartisoara grupul face stanga si se intra pe macadam. Si eu care credeam ca va fi un tur de sosea, echipandu-mi in consecinta bicicleta cu slick-uri. La fel si Vali (Zoloper). Toata lumea are haine curate, apretate, bicicletele sclipesc de curatenie, asa ca, in momentul in care dam de prima baltoaca mai mare toti descaleca si ocolesc prin iarba cu exceptia OmuluiBun si a deja renumitului mud lover – Daniel.

Scurtatura off-road ne scoate in Scoreiu. Iesim la drumul european si aici ne incurcam un pic, pentru ca unii o iau pe sosea, iar altii nu. Eu mi-s cu soseaua, ca de, pentru asta m-am pregatit. E si vina mea pentru ca nu m-am obosit sa studiez harta indeaproape (nu e prima data), mai ales ca nu participasem la alcatuirea traseului de catre Spite, in iarna.

Parasim europeanul pentru a face dreapta pe un drum cu dale de beton ce duce inspre un baraj peste Olt. Pentru ca drumul e pustiu, se poate pedala relaxat si discuta despre una alta. La baraj facem o mica pauza, apoi continuam pe langa Olt, pe dig. Din cand in cand mai intalnim cate un pescar care ramane surprins de aceste aparitii ciudate pe doua roti.

Prima urcare a zilei o facem pe un drum destul de prost, acompaniati de latratul unor catei, cu peisajul unui sat vazut de sus in stanga noastra. Toata acesta a treia zi a parcurs o zona deluroasa, cu urcari si coborari succesive, dar la fel de obositoare ca Transfagarasanul din zilele precedente.

Dupa mica, dar obositoarea urcare, a urmat si coborarea pe o suprafata rupta de tractor, prin niste transee. Am slick-uri, dar macar nu am remorca. Extraroata lui Marian cedeaza. Cred ca incepe deja sa-si puna problema daca mai poate continua aventura in conditiile date. Dupa scarpinari in cap, invarteli, poze si improvizatie tipic romaneasca, extraroata e functionala. Strangem bagajele si sculele exact la timp pentru a face loc sa treaca unui 4x4.

Peisajul se schimba, cucerim incet cate un deal pe rand, dar mai e mult pana sa castigam razboiul. Pana una alta, gasim pretext de pauza in culesul merelor din copacii de pe marginea drumului.

Eu cu Florin suntem echipati mai lejer, pentru ca nu planuim sa facem decat 4-5 zile din tur. Asa ca ne miscam mai lejer atat la deal cat si la vale. Ne bucuram amandoi de o coborare faina pe iarba care la final ne asteapta cu un prun plasat strategic. Incep sa ma ingrijorez pentru ca nu se mai arata nicio Spita, iar noi stam aici de minute bune. Nici acum nu stiu de ce au intarziat atat.

Ajunsi la asfalt si sfatuiti de localnici, ne hotaram sa schimbam putin traseul si sa continuam spre Ocna Sibiului pe sosea, pe noua centura a Sibiului – pe care o credeam (noi si cei care ne-au indrumat) la momentul respectiv, daca nu terminata, macar practicabila de la un capat la altul.

Pana acolo, oprim pe marginea drumului sa luam pranzul. Marian scoate din bagajele din extraroata un pachet cu mancare pe care i l-au inmanat alti ciclisti, la Cartisoara. „Luati, ca o sa aveti nevoie!”

Il deschidem si gasim un rest de saorma amestecata cu mezeluri de la Balea, cred ca si mici, rosii si alte legume neidentificate, toate preparate frumos la caldura inabusitoare prin care am pedalat toata ziua. Imaginea este atat de apetisanta ca-mi piere pofta de mancare instantaneu. Cei mai curajosi risca si, culmea, gasesc amestecul comestibil sau chiar gustos. Cei mai sensibili (Bogdan) au nevoie de vreo 2 zile sa-si revina.

Ajungem si la centura Sibiului, unde cauciucurile mele sunt impresionate de calitatea asfaltului... pentru un kilometru. Surpriza vine la primul pod. Care nu exista. Nici frati nu are din ce vedem noi spre orizont. Pana la urma se pare ca vom fi nevoiti sa intram in oras, desi nu ne doream asta – este un tur prin „salbaticie”.

La o intersectie din oras oprim pentru a ne orienta catre drumul de iesire spre Ocna Sibiului. Din fericire, da peste noi Andrei Carciag de la Geiger Team, care se intorce la randul sau de la Cartisoara. Perfect, un sibian care sa ne ghideze prin Sibiu. Partea asta a Sibiului imi aduce aminte de Bucurestiul plin de lucrari de asfaltare, santiere si praf. Dar stiu ca aici e doar temporar si nu permanentizat, ca in capitala. Dintotdeauna am avut o afinitate pentru Sibiu.

Nu apucam sa ne despartim de Andrei la iesirea din oras ca avem parte de o noua problema tehnica – ruperea lantului Iulianei.

Restul drumul pana la Ocnele Sibiului este lipsit de evenimente. Nu ca as mai fi avut chef in acest moment de ceva senzational.

Statiunea e un mare santier. Iar noi trebuie acum sa ne cautam un loc de campare. Ajungem la o semaforizare temporara pentru lucrari la carosabil – se circula pe un singur sens. Eu nu mai am rabdare asa ca dau sa merg inainte pe langa sosea in speranta ca ma vor urma si ceilalti. Sunt intors insa din drum, pentru ca se pare ca tocmai ne gasisem cazare.

Daniel, propietar de pensiune in statiune si ciclist serios, ne-a zarit, ne-a abordat si si-a oferit casa pentru gazduire. El este doar primul dintr-un sir de persoane speciale pe care Turul prin Romania a avut norocul sa le intersecteze in cale. Cred ca acesta este pana la urma cel mai mare castig al unei astfel de aventuri. Nu kilometrii parcursi, nu diferenta de nivel, cadenta medie sau alte statistici. Cu ce ramai din toate acestea? Cu nimic.

In schimb, alta este povestea cu amintirile oamenilor, cu picatura de optimism intr-un cotidian umplut de pesimism, cu locurile, cu acele imagini care-ti raman pe retina si pe care nicio poza nu le-ar putea reda dupa aceia. Toate acestea nu se uita.

Sa revenim la Daniel. El ne ofera doua camere in pensiunea lui si loc de cazare pentru corturi in curte. Desi ar mai fi ramas loc in camere, prefer sa dorm tot la cort. Daca tot am pornit la drum prin salbaticie macar sa nu ma abat de la idee. Se poate considera si curtea omului salbatica, nu? Ce, ursu’ nu poate sa sara gardul?

Suntem in Ocnele Sibiului asa ca.... baieeee! Sarim in primul din numeroasele lacuri sarate din statiune. Inca nu e terminata amenajarea lor; malurile sunt pline de pietre si bucati mari de pamant, iar eu si Florin suntem fara papuci.

Dupa o placuta balaceala aflam ca mai incolo e unul si mai sarat si mai mare. Mergem si acolo, eu tot pe varfuri si descult, spre deliciul celorlalti. Pe rand, intram toti, cu exceptia Iuliei si a lui Vali. In timp ce Iulia merge la cumparaturi, noi reusim (cu greu) sa-l convingem si pe Vali sa intre. Misterul se dezvaluie: este prima lui experienta de genul acesta – nu stie sa inoate! Avem de a face cu un adevarat tur al premierelor!

Intorsi la pensiune, seara se incheie cu un dus, un gratar si un somn binemeritat.

Video-uri Similare