Cicloturism / 53933 Vizualizări

episodul urmator

Tur prin Romania 2010, ziua 1 (VIDEO)

Judetul - Argeș
Punctul de plecare si cel de sosire: Curtea de Argeș - cetatea Poenari - barajul Vidraru - Cabana Cumpăna
Perioada cand a fost realizata tura: 30 iulie, vineri
Starea traseului: Asfalt + drum pietruit
Trafic: 31 km trafic intens, 14 km trafic scazut

 

Aceeași zi, povestită (separat) de doi participanți: Claudiu C. și Stefan U.

Tur prin Romania 2010, ziua 1

de Claudiu C.

Inainte sa incep, doresc sa dedic tura facuta de catre mine, colegului de pe forumul ciclism.ro: Claudiu Moga. Dupa parerea mea, cine nu apreciaza nuvelele sale, nu stie ce este frumos.

 

Ma cheama Claudiu. Si aceasta este povestea mea...

In urma acestui tur, am o mare dezamagire: nu a fost posibil sa ies in intampinarea lui Claudiu la intalnirea Ciclism.ro, deoarece acesta nu ne-a onorat cu prezenta. S-a impiedicat intr-o carciuma, cam la 100 km departare de locul intalnirii.

30 iulie 2010, ora 1:00 a.m.

Ma prind surubarind la bicicleta. Portbagajul meu nu se potriveste la cadru, asadar la aceasta ora demontez portbagajul unui prieten si il montez la mine. Dupa ce verific a 3-a oara lista cu cele trebuincioase, montez gentile pe portbagaj. Las totul pregatit si la 2:30 a.m. merg la culcarica.

5:00 a.m.

Ma trezesc cu niste ochi lipiti si cu senzatia ca am primit o caramida dupa ceafa. Ma imbrac in graba, mananc castronul cu cereale si pornesc spre gara.

La nici 5 minute dupa ce am pornit, pe o alee din zona BIG Berceni, sunt alergat de o ceata de caini, probabil turbati. Nu am observat foarte bine daca aveau spume la gura. Pedalez in forta, pentru ca sunt antrenat (!?!) si reusesc sa scap de ei.

La statia de metrou Brancoveanu niste tigani se uita lung dupa mine si incep sa urle. Unul cred ca a si scuipat… Cred ca era racit. Eu imi vad de drum si nu ii bag in seama. Am scos o medie de 36 km/h cand am fugit de caini. In rest, pana la gara am pedalat mai usor: 32km/h. Ce frumos este Bucurestiul dimineata!

Incercarile mele de a-l copia pe idolul Moga, palesc in fata textelor sale veritabile… Dar imi dau toata silinta!

Asadar tot ce este scris ingrosat sunt expresii/idei “inspirate” din textele maestrului.

La gara ne intalnim cu totii, asa cum am convenit cu o zi inainte. Indesam bicicletele intr-o dubita urmand ca intr-un caz fericit sa ne regasim bicicletele la iesirea din gara, in Curtea de Arges. (Ii multumesc lui Petre pentru sprijinul acordat.)

Prima constatare pe care o fac in gara, este ca sunt inconjurat de catre membrii unei organizatii. Isi spun “spite colorate”, toti imi zambesc (probabil din politete) si vorbesc putin. Se remarca prezenta liderului lor, surprinzator de guraliv. Domn respectabil, trecut bine de prima tinerete, orice fraza rostita de dansul reprezinta cate o lectie de viata.

In tren aflu ca odata cu participarea la intalnirea ciclism.ro, sunt si parte componenta a unui grup ce intentioneaza sa faca turul Romaniei pe biciclete. Toata admiratia pentru initiativa (la acel moment) si pentru reusita (acum).

Ma mai linistesc putin cand observ ca nu sunt singurul outsider. In aceeasi situatie se afla dom’ doctor si dom’ profesor, doua persoane foarte placute ca prezenta. (Acum am devenit parteneri de ture …sper ca pentru multi ani de acum in colo.)

Fiecare impresioneaza prin metode diferite: profu’ (nici nu va trece prin cap ce materie este specialitatea dansului) are replica la orice spune “liderul de spite” si este singurul care poate sa ii acopere ploaia de vorbe.

Doc’ se remarca prin faptul ca orice este adus in discutie, el se afla in tema, stie despre ce e vorba. Omul este o enciclopedie vie pentru toate substantele ce le poate inghiti o persoana, este cunoscator de istorie si mersul trenurilor nu are nici un secret fata de el.

Ajungem in Curtea de Arges. Ne regasim bicicletele, reglam, ungem, impachetam si pornim la drum dar nu inainte ca liderul sa spuna o rugaciune la vestita manastire din aceeasi locatie.

La drum intins se evidentieza pe rand fiecare “spita” prin calitatile fizice. Cum incepe sa fie de urcat, parca ar avea un set de baterii in plus. Ei sunt cei care tac si fac.

In 10 minute toti au disparut din raza mea vizuala. Ma uit in spate, surpriza! Dom’ profesor nu da semne ca ar vrea sa ma depaseasca. De fapt, ne-am cam simtit amandoi cu o zi inainte; stiam ca tura aceasta o vom face impreuna. Dupa ce depasim problemele tehnice puse de o spita rupta la cursiera lui Laurentiu, intr-un final regasim grupul ce isi manifesta ingrijorarea reala fata de noi. Le multumim pentru ca ne-au asteptat...

Usor, usor, ne gasim ritmul si totul intra in normalitate. Evident ca nu am gasit ritmul spitelor dar totusi am gasit… ceva.

Urmeaza o binemeritata pauza de masa. Am adus mancare cat sa mai manance inca doua persoane langa mine, lucru care s-a si intamplat. Fiind fara experienta in genul acesta de incursiuni, pe langa mancare, am luat foarte multe lucruri ce nu isi aveau rostul. Cum este si vorba romanului: “lasa domle sa fie acolo!”

Foarte prost!!! Cand am cantarit-o, bicicleta mea avea in jur de 43 de kg. Marturisesc totusi ca intradevar... nu mi-a lipsit nimic.

Data fiind media noastra slaba de inaintare, dupa masa parasim repede grupul ce isi face siesta.

De aici, ce sa va spun? Munca, munca si iar munca! Oricum, stiam la ce ma bag si totul a fost pe masura asteptarilor. De la barajul Vidraru parasim drumul principal si alegem varianta drumului forestier ce trece prin Cumpana, locatie unde am si inoptat. Nu ma pricep eu foarte bine la descrierea peisajelor, dar in schimb fac poze, foarte multe poze.

Dom’ doctor isi menajeaza bicicleta, pe drumul forestier; merge mai mult pe langa bicicleta. Este si de inteles! Frumusete de bicicleta, noua, dedicata soselei... sa o bagi prin hartoapele alea?

Pe cealalta parte, dom’ profesor lasa impresia ca ar calari un veritabil MTB, cursiera sa fiind un junghi. Si vorbesc cel mai frumos posibil cand fac referire la aceasta bicicleta! Poate sa se rupa in doua? Nu are nimic! Mai sunt cateva versiuni ce il asteapta acasa, omul fiind un colectionar impatimit de biciclete vechi (a se citi gioarse) cumparate la “oferta” – 170 – 200 RON. Odata a platit 700 RON pe una! Uau! Ce ziceti de asta? Mai nou are pe acasa si un “carbon” rasarit, dar care este doar de vitrina.

Intr-un final ajungem la cabana Cumpana. Vremea este ideala pentru a ne imbaia in lacul Vidraru. Pentru mine este prima data cand ma scald intr-o apa de munte.

Lacul a atins cote alarmante anul acesta. Ca sa va faceti o idee, eu, avand inaltime 1.90 m, simteam iarba la picioare chiar si in larg, unde nivelul apei imi trecea de cap!

Urmeaza si partea neplacuta, in care trebuie sa montam cortul. Cu greu am gasit o portiune nemocirloasa in care sa ne putem desfasura.

Se lasa seara iar populatia din camping incinge gratarele la greu, ca... de!... sportul acesta national se practica pe toata suprafata nepoluata a Romaniei! Prima conditie este sa faci gratarul acolo unde aerul e cel mai curat… Apoi, se mananca “sanatos”, pana simti ca pleznesti! Am avut in jurul nostru vreo 10 gratare. Cum este si normal, vantul batea spre corturile noastre. Asadar mi-am mancat conservele intr-un miros de mici si porc parlit…

Dupa lasarea intunericului, urmeaza povestile la gura cortului. Fiecare isi prezinta ideile, aspiratiile, idolii. La un moment dat apar discutii in contradictoriu: eu sustin ca Moga este cel mai tare, altii cica ar fi unul, Leonte, care traverseaza Romania pe bicicleta intr-o singura zi. Ma bucur ca nu am facut parte din grupul lui. Desigur au mai fost vehiculate si alte nume, dar nu la fel de “grele”.

Usurel, lumea se retrage spre corturi. Eu adorm ca de obicei cu frica de urs. In schimb, am parte de o noapte memorabila, care ma face sa schimb prioritatile in privinta fricii.

Pe la de ora 3, apar niste animale pe doua picioare.

Intr-o masina tunata cu un sistem performant de sunet, astfel incat sa se auda de departe acea muzica de club; ritmul acela care daca il percepi cum trebuie, incepi sa te misti “electric”. Aceasta specie este adevaratul factor generator de frica! Dar daca nu treci prin asa ceva, habar nu ai ca exista.

Baietzashii rade si hlizeste, pitipoancele se distreaza, fiecare impreuna cu perechea sa cea cu mamalinga in dinti; este numai fericire, nimeni nu ii face pe ei! Mai nou, manelistii din timpul zilei, devin cluberi in timpul noptii! Pentru ca, vedeti voi, asa se poarta si asa fac baetii de baeti, cei adevarati, originali si bazati, evident! Care au spate si... mai stiu eu ce mama dracului au? Traiasca tricoul alb, mulat si cu guler!

Buna dimineata!

 

Tur prin Romania 2010, ziua 1

de Stefan U.

A venit şi ziua marelui eveniment, planificat de luni întregi, dezbătut şi promovat de către Spiţe. Lista participanţilor a fost mare, dar până la urmă persoanele care se pare că vor duce turul de la un capăt la altul sunt în număr de 5.

Prima zi – vineri, 30 iulie

Mă trezesc la o oră mult prea matinală pentru mine, 4. Am toate bagajele scoase pe birou, dar nu sunt încă împachetate în rucsac. Eu plănuiesc să stau doar 3-4 zile în tur aşa că merg cu rucsacul, nu am nevoie de coburi sau remorcă. Deloc caracteristic mie, termin toate treaba destul de repede şi plec mai relaxat spre Gara de Nord. Aici aşteaptă duba ce va transporta bicicletele către Curtea de Argeş, punctul de pornire pentru prima etapă a turului – traversarea Transfăgărăşanului.

Sunt prezenţi Dan, Laurenţiu, Răzvan, Claudiu de pe ciclism.ro şi Spiţele – Bogdan, Florin, Dragoş, Marian. În tren, moţăi la fereastră, ascultând glumele băieţilor. Laurenţiu îşi face probleme pentru modul în care va urca Transul cu cursiera lui veche şi cu rapoartele transmisiei total nepotrivite. Marian scoate un carneţel în care ţine un jurnal al călătoriei. Acest carneţel este deja ţinta mai multor glume şi va continua să fie de-a lungul următoarelor zile.

În gara Curţii de Argeş se fac ultimele reglaje la biciclete, se aranjează bagajele şi plecăm la drum.

Extrawheel-ul home-made al lui Dan începe să intre în balans. Se pare că nu îl testase niciodată. Ne oprim la mănăstire, iar Dan pleacă în căutarea unui service auto pentru a încerca să găsească o soluţie pentru extrawheel.

Drumul Curtea de Argeş – Vidraru l-am mai făcut în primăvară, aşa că nu îmi oferă surprize. Pe Transfăgăraşan, însă, este prima mea urcare. Până la Vidraru mai facem o pauză de masă de vreo oră, puţin înainte de cetatea Poenari.

Pentru acestă primă zi, locul de campare este cabana Cumpăna, astfel că de la Vidraru facem stânga pe drumul neasfaltat. Eu am cauciucuri de şosea, aşa că marea mea grijă este să nu le deteriorez şi să nu-mi sparg capul. Cel puţin la început, pentru că, după ce observ că se poate merge cu ele fără grijă chiar şi pe porţiuni cu pietroaie mari, încep să merg cu viteza obişnuită.

La Cumpăna, cine se încumetă, face o baie în lac, după care instalăm corturile în campingul amenajat şi mergem să mâncăm o ciorbă şi o mămăligă cu brânză. Răzvan nu ne însoţeşte la cort, pentru că a ales cazarea la cabana. O sumă modică de 130 ron pe noapte, pentru condiţii excelente, cu pereţi decoraţi cu igrasie, face din această experienţă una de neuitat. Se înserează, mai stăm un pic la taclale şi ne culcăm. Timpul a trecut foarte repede.

Video-uri Similare